Descriere
Disponibil pentru precomandă. Livrarea se va face după data de 14 aprilie 2022. Vă mulțumim!
Încâlceli - 13 nuvele fantastice vine cu un suflu proaspăt, cu o abordare diferită, datorită schimbării unghiurilor și perspectivelor. Căci ce altceva ar putea reprezenta un volum de proză scurtă intitulat astfel? Încâlceala este o încurcătură, o amestecătură, un talmeș-balmeș în plină desfășurare într-o logică proprie.
De ce 13 nuvele? Pentru că la noi, românii, superstițiile se moștenesc din tată în fiu și sunt mai tari decât orice cutumă laică sau bisericească. Indiferent de cât de aberante par superstițiile în epoca 5G, un lucru este clar: o lume arhaică românească irupe printre contemporani. Într-o logică proprie, paradoxală, inversată, dar care nu contrazice fundamental principiile de bază ale logicii clasice este scris întregul volum. Până la urmă, scopul oricărei scrieri utopice sau distopice este acela de a da speranță și de a ne face să vedem că se poate și mai rău.